ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Marti, 22 August 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Miercuri, 21 Octombrie 2015
Întâlnire de lucru privind oportunităţile de finanţare active în perioada 2014 - 2020
Marţi, 20 octombrie, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, prin directorul Liviu Muşat, directorul Dezvoltare şi Comunicare, Daniela Traian, şi şeful Serviciului Comunicare, Cristina Radu, a participat, alături de reprezentanţi ai Autorităţilor de Management, la întâlnirea de lucru destinată factorilor decizionali din cadrul administraţiei publice locale din judeţul Dâmboviţa, pentru a discuta despre oportunităţile de finanţare din programele active în perioada 2014 - 2020.

Întrunirea, organizată de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, a avut ca scop sprijinirea autorităţilor publice locale în identificarea de surse de finanţare pentru realizarea de proiecte de dezvoltare a localităţilor dâmboviţene atât din mediul urban, cât şi din mediul rural. Întâlnirea de lucru s-a desfăşurat în comuna Moroeni, la Complexul Hotelier Gâlma, unde au participat aproximativ 80 de persoane.

Cu această ocazie, au fost prezentate oportunităţile de investiții din cadrul POR 2014 – 2020, cu accent pe Axa prioritară 3 – „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Axa prioritară 5 – „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Axa prioritară 8 – „Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale” şi Axa prioritară 10 – „Dezvoltarea infrastructurii educaționale”.

Reamintim că la sfârşitul lunii iunie a.c., la Bruxelles, a fost semnată decizia Comisiei Europene de adoptare a POR 2014 – 2020, care va continua să finanțeze investiții din perioada 2007 - 2013, astfel: infrastructură socială, de sănătate şi educaţională, IMM-uri, drumuri județene și turism, dar va finanța și noi categorii de proiecte față de programul precedent – reabilitarea termică a clădirilor publice, lucrări de cadastru și centre de transfer tehnologic. Alocarea totală din fondurile FEDR pentru POR 2014 – 2020 la nivel naţional este de 6,7 miliarde de euro, din care peste 800 de milioane de euro revin regiunii de dezvoltare Sud Muntenia.

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.