ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Marti, 22 August 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Luni, 22 Decembrie 2014
ADR Sud Muntenia a semnat acordul de colaborare cu ADR Sud din Republica Moldova, pentru dezvoltarea de proiecte europene în parteneriat
În perioada 17 – 19 decembrie, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Liviu Muşat, împreună cu preşedintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, directorul adjunct Dezvoltare şi Comunicare, Daniela Traian, şi şefa Serviciului Strategii, Dezvoltare, Cooperare, Gilda Niculescu, din cadrul Agenţiei, au efectuat o vizită la Cimişlia (Republica Moldova).

Cu această ocazie, directorul Liviu Muşat a semnat un acord de colaborare cu directorul ADR Sud din Republica Moldova, Maria Culeşov, în vederea identificării şi realizării de proiecte de dezvoltare în parteneriat. În cadrul întrunirii, reprezentanţii celor două Agenţii au făcut un schimb de experienţă privind activitatea derulată de cele două structuri.

Despre acest proiect de colaborare, directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, a declarat următoarele:

„Este și pentru noi un moment emoţionant, nu doar pentru colegii de la ADR Sud. Prin acest acord de parteneriat, pe care mă bucur din tot sufletul că l-am semnat astăzi, ne dorim să împărtăşim din experienţa noastră, să folosim experienţa dumneavoastră şi, bineînţeles, să participăm la proiecte europene în parteneriat, fiindcă împreună suntem mai puternici.

Cei aproape 150 de angajaţi ai Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia au aceleași trăsături pe care le-am remarcat şi la dumneavoastră - este vorba de echidistanţă faţă de comunităţile pe care le reprezintă, de competenţă profesională desăvârşită în fiecare zi, de respect pentru comunităţile din regiunea Sud şi, nu în ultimul rând, respect pentru banul public. Sunt convins că aceste valori ne vor uni şi mai mult, că parteneriatul nostru va fi de durată şi vreau să vă garantez că vom avea o colaborare foarte bună. Fiind la sfârşit de an, permiteţi-mi să vă urez şi eu sărbători cu bine şi să ne dea Dumnezeu tuturor un an cu sănătate şi multe realizări! Vă mulţumesc mult!”.

Documentul de colaborare prevede sprijinirea reciprocă în scopul diminuării dezechilibrelor, prin stimularea dezvoltării economice, sociale și culturale durabile a ambelor regiuni, pentru creșterea calității vieții, promovarea cooperărilor în interiorul celor două regiuni, precum și cu alte regiuni, prin realizarea de proiecte de interes comun, inclusiv prin accesarea oportunităților de finanțare. Totodată, protocolul vizează promovarea în interiorul celor două regiuni a inovării, transferului tehnologic și de knowhow, prin întărirea legăturii dintre mediul de afaceri și cel științific/ tehnologic/ de cercetare, atragerea de investiţii, consolidarea ambelor structuri instituționale, prin dezvoltarea capacităților și schimb de experiență, precum şi facilitarea parteneriatelor între reprezentanții autorităților și instituțiilor publice, care activează în aria regiunilor de dezvoltare ale partenerilor. Semnarea protocolului a avut loc în cadrul ședinței festive a Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Sud, cu ocazia aniversării a cinci ani de la fondarea Agenției Sud. La eveniment au fost prezenți membrii CRD Sud, ministrul dezvoltării regionale și construcțiilor, Marcel Răducan, reprezentanți ai MDRC, ai Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei, Consulatului General al României la Cahul, delegația CJ Prahova, reprezentanții ADR Sud Muntenia, mass-media regională și locală. Agenția de Dezvoltare Regională Sud din Republica Moldova este o instituţie publică necomercială cu autonomie financiară, subordonată Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, constituită pentru asigurarea operaţionalităţii procesului de implementare şi realizare a Strategiei de dezvoltare regională, înființată în data de 18 decembrie 2009.

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.