ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Vineri, 28 Aprilie 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Joi, 03 Iulie 2014
Seminar interactiv destinat beneficiarilor de fonduri POS CCE din Sud Muntenia
Joi, 3 iulie, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” (POS CCE), din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru POS CCE, au organizat un seminar interactiv destinat beneficiarilor de fonduri.

La evenimentulce a avut loc la sediul Agenţiei din Călăraşi, au participat peste 80 de beneficiari privaţi care au obţinut sprijin financiar nerambursabil în cadrul Axei prioritare 1 „Un sistem inovativ şi eco-eficient de producţie”, DMI 1.1 „Investiţii productive şi pregătirea pentru competiţia pe piaţă a întreprinderilor, în special a IMM”, Operaţiunea a) „Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin investiţii tangibile şi intangibile”, şi DMI 1.3 „Dezvoltarea durabilă a antreprenoriatului”, Operaţiunea a) „Sprijin pentru consolidarea și modernizarea sectorului productiv prin investiții tangibile și intangibile”, Schema de finanțare A1 – Sprijin financiar cu valoarea între 1.065.000 şi 6.375.000 de lei pentru investiții în întreprinderile mici și mijlocii.

Participantii au primit informaţii utile din partea reprezentanţilor Autorităţii de Management şi ai Organismului Intermediar despre stadiul derulării programului, precum şi aspecte practice ce vizează implementarea corectă a proiectelor, cu accent pe procedura simplificată de achiziţii (Ordinul nr. 1.120/ 2013), mecanismul de rambursare a cheltuielilor, rapoartele de progres, dar şi despre activităţile de informare şi publicitate ce trebuie realizate prin contractele de finanţare. O altă temă de interes şi de mare actualitate pentru participanţi a vizat oportunităţile de finanţare disponibile în cadrul programelor operaţionale gestionate de Ministerul Fondurilor Europene pentru perioada de programare 2014 - 2020.

Acest seminar este ultimul eveniment organizat la nivelul regiunii Sud Muntenia în cadrul Caravanei de informare şi instruire iniţiată de Autoritatea de Management. Tipul acesta de acţiuni face parte din seria de întâlniri cu beneficiarii privaţi, realizate, în perioada iunie – iulie, de către Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”, cu sprijinul Agenţiilor pentru dezvoltare regională.

Mai multe detalii despre implementarea POS CCE în Sud Muntenia puteţi obţine contactând experţii Serviciului Organism Intermediar POS CCE: Str. Sloboziei, nr. 9, Călărași, jud. Călărași, cod 910001, tel.: 0342/100.160, e-mail: oi.poscce@adrmuntenia.ro.

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.