ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Miercuri, 24 Mai 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Vineri, 04 Aprilie 2014
ADR Sud Muntenia a preluat noi atribuţii în cadrul POS CCE, pentru dezvoltarea infrastructurii de comunicaţii
La sfârşitul lunii martie, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” (POS CCE) 2007 – 2013, a semnat, împreună cu Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru POS CCE, Actul adițional nr. 1/ 2014 la Acordul-cadru de delegare a atribuțiilor privind implementarea POS CCE. Actul adiţional vizează extinderea atribuţiilor delegate de implementare a unor operaţiuni ale Axei prioritare 1 a POS CCE şi la operaţiunea cu beneficiari IMM-uri/ ONG-uri din cadrul Axei prioritare 3, respectiv Operațiunea 3.1.1 „Sprijinirea accesului la Internet şi la serviciile conexe” din cadrul Domeniului de intervenție 1 „Susţinerea utilizării tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor”.

Astfel, ADR Sud Muntenia a preluat, în vederea evaluării, selecției şi contractării, 66 de proiecte depuse în cadrul Operațiunii 3.1.1 „Sprijinirea accesului la Internet şi la serviciile conexe” – apelul 2, proiecte ce se implementează în regiunea de dezvoltare Sud Muntenia. Valoarea financiară nerambursabilă solicitată prin cele 66 de cereri de finanțare este de 5.069.731,63 lei. ADR Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru POS CCE, sprijină atât potenţialii beneficiari, cât şi beneficiarii prin oferirea de informaţii despre posibilitatea obţinerii de fonduri nerambursabile şi despre modul corect de implementare a proiectelor aflate în derulare în cadrul operaţiunilor gestionate la nivelul Agenţiei din acest program.

Mai multe detalii despre implementarea POS CCE în Sud Muntenia puteţi obţine contactând experţii Serviciului Organism Intermediar POS CCE: Str. Sloboziei, nr. 9, Călărași, jud. Călărași, cod 910001, tel.: 0342/100.160, e-mail: oi.poscce@adrmuntenia.ro sau de pe site-ul dedicat implementării POS CCE în regiunea Sud Muntenia http://poscce.adrmuntenia.ro.

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.