ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Marti, 22 August 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Marti, 24 Septembrie 2013
Secretariatul Comun al Programului de Cooperare Transfrontalieră rămâne la Călărași!
Marţi, 17 septembrie, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Liviu Muşat, a participat, în calitate de preşedinte al Consiliului Director al Biroului pentru Cooperare Transfrontalieră Călăraşi pentru Graniţa România – Bulgaria, la cea de-a patra întâlnire a Grupului Comun de Lucru pentru pregătirea următoarei perioade de programare 2014 – 2020 pentru cooperare teritorială româno-bulgară. Evenimentul, ce s-a desfăşurat la Albena, districtul Dobrich, a fost organizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice din România şi Ministerul Dezvoltării Regionale din Bulgaria, cu sprijinul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călăraşi.

Cele mai importante decizii luate de membrii Grupului Comun de Lucru au fost păstrarea Secretariatului Comun al Programului de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2014 - 2020 în cadrul BRCT Călărași, organizație ce asigură și în acest moment secretariatul pentru prezentul program, şi înfiinţarea unei sucursale pe granița bulgară, la Ruse. Totodată, a fost stabilită și decisă aria eligibilă a următorului program de cooperare, aceasta incluzând 7 județe din România (Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Constanța) și 8 districte din Bulgaria (Vidin, Vratsa, Montana, Pleven, Veliko Tarnovo, Ruse, Silistra și Dobrich).

În cadrul acestei întâlniri, directorul Liviu Muşat a declarat următoarele:
„În ceea ce priveşte Agenţiile pentru Dezvoltare Regională, la nivelul României, aprecierea înalţilor oficiali, de la primul-ministru în jos este că acestea sunt structurile care funcţionează cel mai bine în cadrul Programelor Operaţionale, iar expertiza acumulată în Agenţii a putut fi foarte uşor transferată către acest Birou Regional de Cooperare, către Secretariatul Tehnic Comun şi eu cred că poate fi în continuare un mijloc de a garanta că ceea ce se întâmplă în Program înseamnă transferul de cele mai bune practici!”.

Informaţii suplimentare privind Grupul Comun de Lucru sunt disponibile pe pagina de internet a Programului: www.cbcromaniabulgaria.eu, unde vor fi publicate documentele discutate în cadrul reuniunilor grupului, precum și detalii referitoare la Programul de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007 - 2013.

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.