ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Miercuri, 28 Iunie 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Luni, 25 Februarie 2013
Excelenţa Sa doamna Huo Yuzhen, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, în vizită la ADR Sud Muntenia
 

În data de 22 februarie, pentru prima dată în Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, importantul reprezentant al Republicii Populare Chineze, E.S doamna Huo Yuzhen, s-a familiarizat cu problematica, mecanismele şi perspectivele dezvoltării regionale autohtone, cu specificul regiunii noastre şi cu posibilităţile de cooperare ale investitorilor chinezi cu parteneri locali.

Excelenţa Sa, doamna Huo Yuzhen, a fost primită de către directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, la o întâlnire privată, în cadrul căreia s-au purtat discuţii despre rolul Agenţiei în stimularea dezvoltării socio-economice durabile a regiunii noastre, prin elaborarea şi implementarea de strategii şi programe, atragerea de investiţii, precum şi promovarea potenţialului economic al regiunii Sud Muntenia atât pe plan intern, cât şi extern.

Scopul acestei vizite de cunoaştere a fost de a dezvolta relaţii de prietenie între ADR Sud Muntenia şi Ambasada Republicii Populare Chineze în România, în vederea identificării unor oportunități de afaceri, ce pot fi realizate la nivelul regiunii noastre. Totodată, delegaţia chineză a fost interesată de perspectiva de instituţionalizare a regiunilor (proiectul privind regionalizarea României), în vederea dezvoltării echilibrate a ţării noastre.

 

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.