ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Marti, 17 Octombrie 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Joi, 22 Noiembrie 2012
Schimb de bune practici în implementarea proiectelor europene, la ADR Sud Muntenia

Joi, 22 noiembrie, Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, Autoritatea Națională din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Lucrărilor Publice din Bulgaria şi Secretariatul Tehnic Comun al Programului de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007 - 2013 (Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călărași pentru Granița România - Bulgaria) au organizat Conferința Anuală privind stadiul implementării Programului de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007 - 2013.

La reuniune au participat domnul Liviu Muşat, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de preşedinte al Consiliului Director al Biroului pentru Cooperare Transfrontalieră Călăraşi pentru Graniţa România – Bulgaria şi de gazdă a evenimentului, domnul Iuliu Bara, director general al Direcţiei Generale pentru Cooperare Teritorială din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, domnul Kypros Kyprianou, manager de program, reprezentant al Comisiei Europene, şi domnul Marius Mladenov, şeful departamentului Programe de Cooperare Teritorială Europeană şi de Vecinătate.

Acest eveniment, ce s-a desfăşurat la sediul ADR Sud Muntenia, a fost destinat tuturor beneficiarilor Programului, oficialilor la nivel național, regional și local din România și Bulgaria, reprezentanților mass-media din cele două state, dar şi cetăţenilor din aria eligibilă a Programului.

În cadrul conferinţei au fost detaliate  progresele înregistrate în implementarea Programului pe parcursul anului 2012 dar şi o serie de proiecte ce au primit finanţare europeană nerambursabilă. Proiectele prezentate au fost înscrise în competiţia organizată de BRCT Călăraşi în luna octombrie şi au primit cele mai multe voturi pe site-ul programului - www.cbcromaniabulgaria.eu („Competiţia proiectelor”).

Mai multe detalii despre Conferința Anuală privind stadiul implementării Programului de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007 - 2013, precum şi despre fondurile alocate României prin Programului de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007 - 2013 puteţi afla accesând site-ul dedicat programului, www.cbcromaniabulgaria.eu

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.