ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Marti, 25 Aprilie 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Miercuri, 21 Noiembrie 2012
ADR Sud Muntenia a găzduit reuniunea Comitetului Comun de Monitorizare al Programului de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007 - 2013

Astăzi, 21 noiembrie, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a fost gazda celei de-a IX-a reuniuni a Comitetului Comun de Monitorizare al Programului de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007 - 2013.

La reuniunea de lucru au participat domnul Iuliu Bara, director general al Direcţiei Generale pentru Cooperare Teritorială din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, domnul Nikolay Nankov, viceministrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Lucrărilor Publice din Bulgaria, şi domnul Kypros Kyprianou, reprezentant al Comisiei Europene.

 Cu această ocazie, directorul Agenţiei, Liviu Muşat, în calitate de preşedinte al Consiliului Director al Biroului pentru Cooperare Transfrontalieră Călăraşi pentru Graniţa România – Bulgaria, a susţinut o alocuţiune  în deschiderea evenimentului. „Este o mare onoare pentru Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia să fie gazda unui eveniment atât de important, mai cu seamă când acesta are loc într-o perioadă în care preocupările pentru actualul program se îngemănează cu cele pentru viitoarea perioadă de programare, 2014 - 2020. Apreciem progresul susţinut pe care îl înregistrează Programul de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007 – 2013. Acest lucru ar fi fost imposibil fără contribuţia consistentă a tuturor beneficiarilor, dar şi a structurilor ce gestionează programul, pe ambele maluri ale Dunării. Ca decident al BRCT, în cadrul căruia funcţionează Secretariatul Tehnic Comun, reafirm sprijinul total pe care îl acordăm Biroului şi hotărârea noastră de a-l susţine să îndeplinească  în continuare acelaşi  rol important şi în perioada următoare de programare, plecând de la expertiza remarcabilă acumulată de această structură de cooperare şi, bineînţeles, în baza rezultatelor bune obţinute în actualul exerciţiu de programare.”, a declarat directorul Liviu Muşat.

Reprezentanţii Secretariatului Tehnic Comun al Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013 au oferit informații detaliate privind stadiul implementării programului, cu accent pe progresele fizice şi financiare înregistrate până în prezent. Totodată, în cadrul reuniunii au fost prezentate membrilor CCM şi informaţii privind arhitectura viitoarei perioade de programare, 2014 - 2020.

 Conform regulamentelor europene privind instrumentele structurale, Comitetul Comun de Monitorizare are rolul de a superviza Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013 şi de a asigura calitatea şi eficacitatea implementării Programului şi a proiectelor din cadrul lui. Comitetul este alcătuit din reprezentanţi la nivel naţional, regional şi local ai celor două state.

 Mai multe detalii despre reuniunea Comitetului Comun de Monitorizare, precum şi despre fondurile alocate României prin Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013 puteţi afla accesând site-ul dedicat programului, www.cbcromaniabulgaria.eu.

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.