ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Marti, 30 Mai 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Vineri, 01 Iunie 2012
„1 IUNIE – Ziua Copilului European”
     Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a organizat vineri, începând cu ora 11:00, „1 IUNIE – Ziua Copilului European”, în dorinţa de a promova o gândire europeană şi de a populariza fenomenul de „Uniune Europeană” în rândul celor mici, precum şi pentru a-i informa despre investiţiile realizate la nivelul regiunii Sud Muntenia, cu ajutorul fondurilor REGIO.

     La acest eveniment au participat, în număr de 30, elevi din clasele II – IV de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, de la Şcolala cu clasele I – VIII nr. 5 „Nicolae Titulescu” Călăraşi şi de la Şcoala cu clasele I – VIII nr. 1 Modelu.
     Evenimentul a debutat cu o prezentare despre Uniunea Europeană. Astfel, micuţii au fost purtaţi într-o călătorie virtuală prin statele membre al Uniunii Europene, născând idei şi discuţii interactive. Copiii au luat parte cu plăcere la această călătorie virtuală, dovedind că au bune cunoştinţe despre realităţile europene. Elevii au fost foarte receptivi şi au interacţionat foarte uşor unii cu alţii, venind la rândul lor cu diferite detalii legate de aspecte specifice fiecărei ţări şi culturi în parte.
     După discuţiile libere despre Uniunea Europeană, copiii au oferit un moment excepţional de cântece şi poezii pe tema „1 Iunie – Ziua Copilului”.

     În cea de-a doua parte a evenimentului s-a organizat un moment artistic, denumit simbolic „Gând de copil”, în cadrul căruia s-au realizat concursuri de creaţii artistice. Astfel, s-au realizat două probe - lucrări de acuarelă şi grafică pe asfalt. Fiecare elev a realizat o pictură în acuarelă reprezentând simbolistica unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene. Proba de desene pe asfalt, ce a fost organizată în curtea interioară a Agenţiei, a avut ca teme: Copilăria, Pacea şi Prietenia în EUROPA.

      După momentul artistic, micuţii au fost invitaţi la sala de mese pentru a savura tortul simbolizând Uniunea Europeană şi prăjiturelele cu steguleţele fiecărui stat membru, special realizate pentru acest eveniment, timp în care juriul, format din reprezentanţi ai ADR Sud Muntenia, a deliberat îndelung. Cu emoţiile specifice vârstei, dar cu multă ambiţie şi curaj, au fost desemnati câştigătorii la probele artistice.

     În semn de apreciere pentru cunoştinţele europene şi implicarea în acest proiect, toţi participanţii au primit diplome!

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.