ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Miercuri, 24 Mai 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Vineri, 27 Noiembrie 2009
Situaţia proiectelor depuse în cadrul REGIO – 27 noiembrie 2009
Până la data de 27 noiembrie 2009, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia au fost depuse 290 de proiecte prin care se solicită finanţare nerambursabilă prin Regio (Programul Operaţional Regional) şi Planul Integrat de Dezvoltare Urbană pentru Polul de Dezvoltare – Municipiul Piteşti.
Din cele 290 de proiecte depuse şi P.I.D.U.-l Municipiului Piteşti, 59 au fost respinse, 2 au fost retrase de aplicanţi, iar pentru alte trei proiecte aplicanţii au renunţat la semnarea contractului. Situaţia proiectelor depuse pe cele 5 axe ale Regio, ce se află în diferite etape ale procesului de evaluare, este următoarea:
Axa prioritară 1: Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere (buget 194 milioane de euro)
Pe Domeniul 1.1 Planuri integrate de dezvoltare urbană, Sub-domeniul „Poli de dezvoltare urbană” (buget 38,80 mil. euro) a fost depus Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) al Municipiului Piteşti – conform HG nr.998/2008- urmând a se evalua admisibilitatea acestuia.
Pe Domeniul 1.1 Planuri integrate de dezvoltare urbană, Sub-domeniul „Centre urbane” (buget 58,20 mil. euro) au fost depuse 12 Planuri Integrate de Dezvoltare Urbană (P.I.D.U.), conţinând 35 de cereri de finanţare cu o valoare totală a asistenţei nerambursabile solicitate de aproximativ 121,18 mil. euro. În prezent se desfăşoară etapa de evaluare tehnică şi financiară a cererilor de finanţare componente ale P.I.D.U.-rilor declarate admisibile, conforme şi eligibile (31 de cereri de finanţare parte a 11 P.I.D.U.-ri).
Axa prioritară 2: Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale (buget 124,76 mil. euro)
Domeniul major de intervenţie 2.1 Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane, inclusiv construcţia/reabilitarea şoselelor de centură.
Până în prezent au fost depuse 39 de proiecte, din care 10 respinse şi 1 retras de aplicant. Valoarea totală solicitată prin aceste 39 de proiecte este de aproximativ 244 mil. euro.
Din cele 28 de proiecte rămase, 12 proiecte sunt în rezervă, 1 este în curs de aprobare a raportului de evaluare tehnică şi financiară, iar pentru 15 s-au semnat contractele de finanţare.
Notă: Toate cele 10 proiecte respinse şi proiectul retras de aplicant au fost ulterior redepuse, fiind în prezent fie în diferite etape ale procesului de evaluare, selecţie şi contractare, fie semnându-se deja contractul de finanţare.
Depunerea proiectelor în cadrul acestei axe a fost suspendată începând cu data de 11.03.2009, ora 16:30.
Axa prioritară 3: Îmbunătăţirea infrastructurii sociale (buget 93,56 mil. euro) are patru domenii majore de intervenţie:
Domeniul major de intervenţie 3.1 Reabilitare/modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate – alocare regională 24,21 mil. euro.
Au fost depuse douăsprezece proiecte, din care în prezent două se află în etapa de evaluare tehnică şi financiară, opt sunt în rezervă şi două în etapa de analiză a proiectului tehnic, asistenţa nerambursabilă solicitată fiind de aproximativ 48,79 mil. euro.
Notă: Depunerea proiectelor în cadrul acestui domeniu major de intervenţie a fost suspendată începând cu data de 28.09.2009, ora 16:00.
Domeniul major de intervenţie 3.2 Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale – alocare regională 13,88 mil. euro.
Au fost depuse şase proiecte, din care unul a fost respins, două se află în etapa de analiză a conformităţii administrative şi eligibilităţii, două se află în etapa de evaluare tehnică şi financiară, iar un altul se află în etapa precontractuală de vizită la faţa locului, asistenţa nerambursabilă solicitată fiind de aproximativ 2,74 mil. euro.
Domeniul major de intervenţie 3.3 Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă – alocare regională 13,88 mil. euro. Un proiect depus şi aflat în etapa evaluării tehnice şi financiare, asistenţa financiară solicitată fiind de aprox. 9,6 mil. Euro.
Domeniul major de intervenţie 3.4 Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă – alocare regională 34,46 mil. euro.
Până la termenul limită au fost depuse 100 de proiecte, din care: 3 contracte de finanţare sunt semnate, 4 proiecte sunt în curs de contractare, 3 proiecte sunt în etapa de vizită la faţa locului, 18 proiecte sunt în etapa precontractuală de analiză a proiectului tehnic/cererii de finanţare revizuite, 66 de proiecte sunt în etapa de evaluare tehnică şi financiară/rezerve, 6 proiecte au fost respinse, asistenţa nerambursabilă solicitată pentru toate acestea fiind de aproximativ 103,94 milioane de euro.
Notă: Depunerea proiectelor în cadrul acestui domeniu major de intervenţie a fost suspendată începând cu data de 14.09.2009, ora 16:00.
Axa prioritară 4: Sprijinirea mediului de afaceri regional şi local (buget 113,22  mil. euro)
Domeniul major de intervenţie 4.1 Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanţă regională şi locală – alocare regională 38,27 mil. euro.
S-au depus trei proiecte, unul a fost ulterior retras de către aplicant, iar două proiecte sunt în etapa precontractuală de analiză a proiectului tehnic/analiza CF revizuită. Asistenţa financiară nerambursabilă solicitată este de aproximativ 7,05 mil. euro.
Domeniul major de intervenţie 4.2 Reabilitarea siturilor industriale poluate şi neutilizate şi pregătirea de noi activităţi – alocare regională 33,50 mil. euro.
NICIUN PROIECT DEPUS.
Domeniul major de intervenţie 4.3 - Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor - alocare regională 28,47 mil. euro.
În cadrul primului apel de proiecte cu termen limită de depunere 16 iunie 2008 au fost depuse 54 de cereri de finanţare de către solicitanţii din regiunea Sud Muntenia, în valoare totală de aproximativ 67,5 milioane de lei (din care asistenţa financiară nerambursabilă solicitată aproximativ 45 milioane de lei). Au fost respinse 30 de proiecte, trei aplicanţi au renunţat la semnarea contractului şi s-au semnat 21 de contracte de finanţare.
Pe data de 2 noiembrie 2009 a fost publicat Ghidul solicitantului pentru domeniul major de intervenţie 4.3 „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor”. Cererile de finanţare pot fi depuse continuu, în condiţiile precizate în ghid, începând cu data de 23 noiembrie 2009, iar alocarea financiară disponibilă pentru această cerere deschisă de proiecte este de 27,28  mil. Euro.
În cadrul apelului de proiecte cu depunere continuă deschis începând cu data de 23.11.2009 au fost depuse 8 de cereri de finanţare, având o valoare a asistenţei financiare nerambursabile solicitată de aproximativ 0,6 milioane euro. Cele 8 cereri se află în curs de verificare.
Axa prioritară 5: Dezvoltarea şi promovarea turismului (buget 101,86 mil. euro)
Domeniul major de intervenţie 5.1 Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe – alocare regională 32,83 mil. euro.
Au fost depuse paisprezece proiecte, din care unul a fost respins ca neconform administrativ şi redepus ulterior, un contract de finanţare a fost semnat, un proiect se află în etapa precontractuală de analiză a proiectului tehnic, şase proiecte se află în prezent în etapa de evaluare tehnică şi financiară şi trei proiecte în curs de evaluare conformitate administrativă şi eligibilitate. Valoarea asistenţei financiare nerambursabile solicitate prin aceste proiecte este de aproximativ 43,56 mil. euro.
Domeniul major de intervenţie 5.2 Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice – alocarea regională din FEDR este de 32,87 mil. euro.
Pe data de 30 octombrie 2009 a fost publicat Ghidul solicitantului pentru domeniul major de intervenţie 5.2 „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice”. Cererile de finanţare pot fi depuse continuu, în condiţiile precizate în ghid, începând cu data de 23 noiembrie 2009, iar alocarea financiara disponibila pentru aceasta cerere deschisa de proiecte este de 22,177 mil. Euro.
S-au depus optsprezece proiecte (13 până la termenul limită de 19.12.2008 şi 5 începând cu 23.11.2009), din care şapte proiecte au fost respinse, cinci sunt în curs de analiză a conformităţii administrative şi eligibilităţii, trei se află în etapa precontractuală de analiză a PT-ului, două în etapa de contractare şi un contract semnat. Proiectele aflate în evaluare au o valoare a asistenţei nerambursabile solicitate de aproximativ 37,5 mil. euro.
Domeniul major de intervenţie 5.3 Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică - 150.355.934 de euro.
Pentru acest domeniu, alocarea financiară este distribuită la nivel naţional, iar Organismul Intermediar ce se ocupă de acest domeniu este Ministerul Turismului, contact tel.: +4(021)20.25.500, fax: +4(021)20.25.501, e-mail: adita.stanca@mturism.ro.
ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.