Acum ne puteți găsi și pe

Întâlnire de lansare a proiectului „MYBUSINESS - ÎMBUNĂTĂŢIREA ABILITĂŢILOR ANTREPRENORIALE ŞI STIMULAREA ŞOMERILOR CONVENŢIONALI”

dsc_0016-1469184885.jpg

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de lider de proiect, organizează în perioada 10 - 11 noiembrie, la Călăraşi, Întâlnirea de lansare a proiectului „MYBUSINESS - ÎMBUNĂTĂŢIREA ABILITĂŢILOR ANTREPRENORIALE ŞI STIMULAREA ŞOMERILOR CONVENŢIONALI”.

La această întâlnire vor participa reprezentanţii următoarelor instituţii partenere în proiect: Dimitra ITD, (Grecia), Institutul Tehnologic (Cork, Irlanda) şi BEST – Institut Independent de Calificare Vocaţională (Austria). În cadrul acestei întâlniri de lansare a proiectului se vor purta discuţii pe teme legate de managementul proiectului, raportarea financiară, activităţile şi rolul fiecărui partener în realizarea acestora, precum şi prevederile acordului de parteneriat.

Proiectul „MYBUSINESS - ÎMBUNĂTĂŢIREA ABILITĂŢILOR ANTREPRENORIALE ŞI STIMULAREA ŞOMERILOR CONVENŢIONALI” este finanţat în cadrul Programului Erasmus+, Acţiunea Cheie 2 – Parteneriate strategice pentru educaţia adulţilor.

Obiectivul principal al proiectului este de a promova reintegrarea pe piaţa muncii a şomerilor cu vastă experienţă, prin educarea şi stimularea acestora pentru a-şi crea propria afacere. Astfel, activităţile principale ale proiectului sunt următoarele: promovarea antreprenoriatului şi încurajarea persoanelor în vârstă să rămână active pe piaţa forţei de muncă, cu scopul de a genera diferite avantaje economice şi sociale întregii societăţi; studierea în profunzime a situaţiei şi a perspectivelor locurilor de muncă în Europa pentru şomerii cu vastă experienţă în câmpul muncii; cercetarea şi analizarea abilităţilor şomerilor cu vârsta de peste 50 de ani şi promovarea antreprenoriatului senior, precum şi promovarea efectelor socio-economice benefice care vor apărea ulterior: motivarea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora, crearea de locuri de muncă şi dezvoltarea socială; elaborarea şi implementarea unei strategii de comunicare, axată pe rolul antreprenoriatului senior în dezvoltarea economică şi socială.

Consorţiul proiectului este alcătuit din şase parteneri – autorităţi locale şi regionale şi instituţii private din şase state membre ale Uniunii Europene: România, Irlanda, Belgia, Grecia, Spania şi Austria.

Valoarea totală a proiectului este de 157.540 de euro, iar bugetul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia este în valoare de 24.055 de euro.

Notă: Articol apărut în newsletter-ul electronic Info Regional Sud Muntenia nr. 202

Notă

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.