Acum ne puteți găsi și pe

ADR Sud Muntenia a participat în Cork la cea de a treia întâlnire transnaţională în cadrul proiectului MYBUSINESS

dsc_0088-1469184187.jpg

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia implementează, în calitate de Coordonator, proiectul “MYBUSINESS - ÎMBUNĂTĂŢIREA ABILITĂŢILOR ANTREPRENORIALE ŞI STIMULAREA ŞOMERILOR CONVENŢIONALI”. Proiectul este finanţat în cadrul Programului Erasmus+, Acţiunea Cheie 2 – Parteneriate strategice pentru educaţia adulţilor şi este implementat de un consorţiu din care fac parte şi organizaţii ce activează în domeniul instruirii pentru adulţi din Austria, Belgia, Grecia, Irlanda şi Spania.

Astfel, un reprezentant al Agenţiei a participat în perioada 16 – 17 Septembrie 2015 la cea de a treia întâlnire transnaţională organizată în cadrul acestui proiect, in Cork, Irlanda.

De-a lungul celor două zile partenerii au trecut în revistă progresul implementării activităţilor din proiect, au aprobat formal primul rezultat intelectual din cadrul proiectului – Raportul transnaţional cu privire la necesităţile de instruire ale şomerilor de peste 50 de ani şi au discutat şi agreat conţinutul principalelor elemente ale Programului de Acţiune, ce va consta într-un program de instruire, o componentă de mentorat şi o secţiune de recomandări de politici şi prezentare de studii de caz.

Întâlnirea a fost organizată la sediul Institutului Tehnologic din Cork, partener in cadrul acestui proiect.

Obiectivul principal al proiectului MYBUSINESS este de a promova reintegrarea pe piaţa muncii a şomerilor cu vastă experienţă şi în vârstă de peste 50 de ani pe piaţa muncii, prin educarea şi stimularea acestora pentru a-şi crea propria afacere.

Proiectul îşi propune:

  • Promovarea antreprenoriatului şi încurajarea persoanelor în vârstă să rămână active pe piaţa forţei de muncă cu scopul de a genera diferite avantaje economice şi sociale întregii societăţi;
  • Studierea în profunzime a situaţiei şi a perspectivelor locurilor de muncă în Europa pentru şomerii cu vastă experienţă în câmpul muncii;
  • Cercetarea şi analizarea abilităţilor şomerilor cu vârsta de peste 50 de ani şi promovarea antreprenoriatului senior, precum şi promovarea efectelor socio-economice benefice care vor apărea ulterior: motivarea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora, crearea de locuri de muncă şi dezvoltarea socială;
  • Elaborarea şi implementarea unei strategii de comunicare axată pe rolul antreprenoriatului senior în dezvoltarea economică şi socială.

Notă

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.